Frati Basarabeni:

Scrisoare către basarabeni,

Frați de peste Prut,

Cunosc, dar nu din cărți ori filme, ceea ce a reprezentat tragedia sovietizării. Știu că pe 13 noiembrie veți fi chemați la urne spre a decide încotro se îndreaptă Republica Moldova: spre spațiul euro – asiatic, autoritarism și cultivarea unui regim corupt ori spre România, Europa, lumea democratică și în direcția consolidării statului de drept. Fac apel la voi toți, oriunde v-ați afla, să mergeți la vot și să votați pe Maia Sandu! Vă rog aceasta, pentru că știu că vă este greu în sărăcie și în ticăloșia unui sistem de putere oligarhică ale cărui interese sunt cele de păstrare a Republicii Moldova într-o zonă tulbure, la margine de lume, o zonă la discreția unor forțe care nu pot decât să vă readucă întunericul tiraniei bolșevice.

O victorie a socialistului Igor Dodon va însemna îndepărtarea voastră de lumea liberă și de frații români, ruptura definitivă de Uniunea Europeană și eliminarea drapelului tricolor, scoaterea istoriei românilor din școli și înlocuirea lumii voastre românești cu invenția stalinistă denumită „limba moldovenească”.

E de datoria voastră să mergeți la vot și să alungați urma cizmei cotropitorilor de la răsărit și miazănoapte. Aveți nevoie de normalitate și legalitate, iar nu de închiderea culoarului spre democrație și preluarea Republicii Moldova într-un spațiu de influență estică în care abuzul, arbitrariul și monopolul puterii sunt norme nescrise. Mergeți și spuneți conaționalilor voștri de altă naționalitate faptul că viitorul lor este alături de voi, în pace și în armonie, lângă o Românie puternică și europeană.

Dacă locuiți în diaspora nu uitați modelul de implicare și luptă al refugiaților basarabeni de după 1940 din rândul cărora s-au ridicat oameni de cultură, lideri politici și numeroși medici, profesori și specialiști ai României recente. Mobilizați-vă pe voi și pe cei rămași acasă și votați pentru viitorul democratic al Moldovei! Gândiți-vă la copiii de lângă voi, la părinții rămași acasă trăind cu pensii de mizerie și la mormintele moșilor noștri călcate de șenilele tancurilor invadatorilor!

Votați pentru Maia Sandu și pentru direcția firească spre România și Europa!

Sunteți de același neam românesc, de aceeași limbă și de aceeași credință cu noi și nu puteți lăsa pe urmașii ocupantului stalinist să ridice din nou cortina de fier la Prut! Votați pentru voi toți și pentru demnitatea greu încercată a voastră, a basarabenilor osândiți între comisari sovietici, mafioți și ocupanți care vor să vă țină în genunchi și în picioarele goale la gardul lumii libere!

Al vostru frate din Parlamentul României,

Andrei Daniel Gheorghe,
Deputat PNL.daniel-gheorghe

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s